Piața imobiliară în 2010; Prognoze pentru 2011

Casa in Constructie Chisinau

Piaţa imobiliară autohtonă are nevoie de stabilitate economică și politică. Specialiştii susţin că moldovenii de peste hotare nu mai vor să-şi investească banii în proprietăţi, așa cum o făceau acum 2 ani. 

Astfel, volumul de tranzacţii din acest sector în 2010 s-a redus cu peste 50 la sută faţă de anul 2008, iar preţurile la unele apartamente au scăzut cu aproape 30 la sută.

În anul 2010, s-au vândut lunar câte 1000 de imobile, de 2-3 ori mai puţin faţă de tranzacţiile efectuate înainte de criză. Aproape 1000 de apartamente noi au fost finalizate şi predate clienţilor, ceea ce reprezintă cu 50 la sută mai puţin decât în anul 2008. 

Experţii imobiliari anunţă şi despre o scădere importantă a costurilor. Cele mai solicitate pe piaţă sunt apartamentele cu o cameră, a căror preţ a scăzut cu 20 la sută, cel mai puţin comparativ celelalte tipuri de apartamente. 

Preţul la apartamentele cu două camere s-a micşorat în medie cu 25 la sută, iar la cele cu 3 - cu peste 30 la sută. Pe parcursul anului trecut, prețul mediu pentru un metru pătrat de spaţiu locativ a coborât la 650 de euro. 

Companiile de construcţii estimează că în 2011 am putea asista la o creştere a preţului la apartamente, din cauza unui deficit acut de apartamente noi.

Sursa: Jurnal.mdData: 2011-01-03Categorie:AnalizeVizite:4366ştirea originală

Harta:

Imagini:

Casa in Constructie Chisinau 

Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!