Corporatia Internationala de Finantare a devenit actionarul "Vinaria Bostavan" SRL

Corporatia Internationala de Finantare (IFC), diviziune pentru sectorul privat al Bancii Mondiale, a devenit actionar al "Vinaria Bostavan" SRL din Moldova, contribuind cu $5 mln. in capitalul companiei.

Potrivit Agentiei INFOTAG, luni, presedintele "Vinaria Bostavan", Victor Bostan, a semnat cu Vipul Prakash, managerul departamentului business agricol al IFC, un Acord de participatie si un Acord de imprumut in valoare de $5 mln.

Ana Maria Mihaiescu, seful Misiunii IFC pentru Romania si R.Moldova, a spus ca pregatirile pentru semnarea acestor doua documente au inceput cu 1,5 ani in urma. "Guvernul Moldovei s-a adresat la IFC cu solicitarea de a sustine unele companii din ramura viti-vinicola a Moldovei, care au perspective mari, dar care din cauza embargoului Rusiei trec prin perioade dificile. Noi am vizitat mai mult companii vinicole, dar in final am decis sa colaboram cu "Vinaria Bostavan", vinurile careia devin din ce in ce mai cunoscute in lume", a precizat ea.

Victor Bostan a comunicat ca prin semnarea acordului de participatie IFC va detine 17% din actiunile "Vinaria Bostavan". "Aceste doua acorduri sint foarte importante pentru noi deoarece ele vor permite dezvoltarea companiei. Suportul financiar va fi utilizat la majorarea suprafetelor viticole. Acum, avem 700 ha, dar mai dorim sa infiintam inca cca 1,5 mii ha. De asemenea, o parte din bani ii vom investi in linii de producere performante. Dorim ca in 2008-2009 sa incepe producerea de spumante. De asemenea, speram sa marim volumul de producere, dar si numarul de angajati", a informat Bostan.

Creditul de $5 mln. a fost acordat pentru 7 ani, cu 3 ani perioada de gratie. Finantatorii au evitat sa enunte dobinda creditului, dar au afirmat ca este mai mica decit cea de pe piata locala.

Prezenta la eveniment, Natalia Vrabie, presedintele Moldova Agroindbank, a spus ca IFC a venit in R.Moldova cu investitii intr-un segment strategic pentru economia tarii. "Acest pas se face intr-un moment dificil pentru vinificatia autohtona, care inca sufera de pe urma embargoului cu Rusia. Ne bucuram ca anume "Vinaria Bostavan" a fost selectata pentru sustinere, deoarece aceasta compania este un client al Moldova Agroindbank, cu care am lucrat si, cu siguranta, vom mai colabora", a mentionat Vrabie.

In anul fiscal 2007, IFC a alocat $8,2 mlrd. si a mobilizat suplimentar inca 3,9 mlrd. pentru finantarea a 299 de investitii in 69 de tari in curs de dezvoltare. "Vinaria Bostavan" are trei vinarii in R.Moldova si o fabrica mica in Romania. Produsele companiei se vind in 25 de state ale lumii.

Sursa: MOLDOVA-AZI Data: 2008-04-21Categorie:AlteleVizite:2649ştirea originală

Localitaţi in ştire:

Orhei-Mana;

Imagini:

Imagini nu exista.

Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!