Preţul mediu al apartamentelor din Chişinău a scăzut pînă la 681 euro pentru metru patrat

În opinia specialiştilor, reducerea puterii de cumpărare a populaţiei va conduce la creşterea cererii la locuinţele ieftine, însă, în general, piaţa nu a scăzut total.

După cum transmite INFOTAG cu referire la datele bursei imobiliare "Lara", într-un an apartamentele s-au ieftinit cu 23,1%.

Cel mai scump rămîne în continuare centrul capitalei, unde apartamentele cu două odăi s-au vîndut în medie cu 839 euro pentru un metru pătrat. Acesta este urmat de sectorul Rîşcani, unde, în funcţie de amplasare şi numărul odăilor, locuinţele costau 607-797 euro m.p.

În sectorul Ciocana apartamentele s-au scumpi pînă la 613-760 euro. Cele mai ieftine apartamente se află în regiunea Aeroportului - 520-675 euro m.p.

În opinia specialiştilor "Lara", reducerea puterii de cumpărare a populaţiei va conduce la creşterea cererii la locuinţele ieftine, însă, în general, piaţa nu a scăzut total, iar stabilizarea se prevede abia la mijlocul anului 2010.

La începutul crizei economice în Moldova, care, în opinia bancherilor şi constructorilor, a început în septembrie 2008, specialiştii "Lara", în cadrul unei conferinţe de presă, au pronosticat pentru începutul anului 2009 o scădere a preţurilor de 2%, iar scăderea anuală va fi de 9-12%.

Expertul IDIS "Viitorul", preşedintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget şi finanţe, Veaceslav Ioniţă, susţinea la aceeaşi conferinţă de presă că scăderea preţurilor la locuinţe ar putea atinge 10-15% şi "doar deprecierea leului va putea stopa acest declin".

Cel mai apropiat a fost preşedintele Camerei Naţionale de Imobil, Alexandru Vitanov, care susţinea că "piaţa imobiliară a fost reevaluată la mijlocul anului 2008 de cel puţin 20%".

Sursa: MOLDOVA-AZI Data: 2009-10-30Categorie:AnalizeVizite:1439ştirea originală

Localitaţi in ştire:

Chisinau-Chişinău;

Imagini:

Imagini nu exista.

Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!