Expert Group: Statul trebuie să se implice în redresarea ramurii construcţiilor

Casa in Construc?ie

Ramura construcţiilor, care are un rol central în dezvoltarea economică a R. Moldova, este în cădere continuă, iar pentru a redresa declinul din acest sector şi de a impulsiona dezvoltarea calitativă a acestuia este nevoie de intervenţia statului.

Acestea este concluzia unui document de analiză privind măsurile de relansare a sectorului construcţiilor din R. Moldova, elaborat de Centrul analitic independent „Expert Grup” (EG).

Expertul Adrian Lupuşor a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă că acest sector are nevoie de susţinerea statului, mai ales că deţine peste jumătate din formarea de capital fix în 2008. „Prezentul studiu vine să menţioneze faptul că actuala situaţie în care se află sectorul construcţiilor nu este determinată doar de efectele crizei economice mondiale, ci şi de o serie de probleme structurale şi instituţionale apărute pe parcursul ultimilor ani. Ulterior, criza economică a generat un şoc adiţional, cel al cererii, care a accentual şi mai mult declinul. Prin urmare, măsurile de prevenire a crizei în acest sector trebuiau întreprinse cu mult timp înainte”, este de părere Lupuşor.

Experţii consideră că pachetul de măsuri care urmează a fi implementat pe termen scurt în vederea redresării situaţiei din sector ar trebui să coreleze şi cu constrângerile bugetare existente la momentul actual. „Implicarea directă a statului pe piaţă, inclusiv prin eventuale procurări a unor construcţii nefinisate, trebuie tratată drept o măsură de extremă necesitate. La aceasta s-ar putea apela abia în anul 2011, atunci când toate instrumentele pe care statul şi agenţii economici le au la îndemână vor fi complet epuizate, iar constrângerile bugetare nu vor fi atât de acute. Prin urmare, pachetul de măsuri urmează să ţintească în mod special îmbunătăţirea cadrului instituţional, o atenţie specială fiind acordată dezvoltării unor programe de creditare ipotecară pe termen mai lung şi mai accesibile”, se arată în raportul EG.

Actualul Guvern a planificat deja unele măsuri pentru a redresa situaţia din această ramură, iar experţii EG le consideră raţionale şi binevenite, însă insuficiente pentru a dinamiza sectorul.

Sursa: Jurnal.mdData: 2009-12-09Categorie:AnalizeVizite:1355ştirea originală

Localitaţi in ştire:

Chisinau-Chişinău;

Imagini:

Casa in Construc?ie 

Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!