Vasile Ursu - Toate drumurile ţării vor fi reparate

Strategia Naţională de Dezvoltare a Infrastructurii Transporturilor (SNDIT) prevede repararea tuturor drumurilor din ţară în perioada de 8-10 ani, a declarat ministrul transporturilor şi gospodăriei drumurilor al RM Vasile Urse în interviul acordat în exclusivitate agenţiei de ştiri NOVOSTI-MOLDOVA.

"Analiza stării de lucriri în gospodăria drumurilor denotă că gradul de uzură a căilor de comunicare în ţară constituie 93 la sută, - a spus ministrul. - Ele necesită reparare urgentă. Starea de lucruri la calea ferată nu este mai bună. În apropiaţii trei ani se preconizează restabilirea căii ferate şi înlocuirea materialului rulant".

Ministrul a menţionat că în vagoanele moderne s-ar putea crea pasagerilor condiţii mai confortabile.

"De aceea noi deocamdată nu acceptăm majorarea preţurilor pentru traficul de pasageri", - a specificat Ursu.

"Pentru a reabilita drumurile avem nevoie de 4 miliarde de lei anual, - a spus Ursu. - Bugetul nu dispune de aceşte mijloace".

Potrivit spuselor ministrului, Banca Mondială îi va acorda ţării credite, dacă după finalizarea reparaţiei va fi creat un sistem normal de exploatare a drumurilor.

"Banca Mondială judecă raţional: noi vă construim, dar peste 10 ani toate drumurile vor ajunge din nou în stare proastă", - a specificat Ursu.

El a menţionat că ţara în 15 ani de independenţă a pierdut o treime din costul drumurilor sale.

"Infrastructura rutieră a ţării costă aproximativ 12 miliarde de dolari, - a comunicat şeful instituţiei. - În 15 ani a sporit gradul de uzură, dar pentru restabilirea drumurilor nu s-a alocat nimic. Pentru fiecare dolar nealocat ţara a pierdut trei dolari. Structurile rutiere au pierdut circa 2,3 dolari, iar şoferii mijloacelor de transport - 1,27 de dolari din contul majorării cheltuielilor pentru combustibil şi uzarea rapidă a maşinilor".

Ministrul a menţionat că actualmente principalul în politica rutieră este reabilitarea drumurilor.

"Acum reţeaua de drumuri în ţară este normal dezvoltată, - a spus Ursu. - Este necesar ca ea să fie reabilitată competent".

Potrivit spuselor ministrului, pentru restabilirea drumurilor în 2006 bugetul a alocat 70 mil.lei, anul trecut - deja 196 milioane, iar din contul finanţării suplimentare au fost valorificate 450 milioane, adică aproape de 2,2, ori mai mult decît a fost planificat. Anul curent bugetul a alocat în aceste scopuri 396 milioane de lei.

"În 2008 trebuie să finalizăm reabilitarea drumurilor Cimişlia-Comrat, să construim drumurile Orhei-Rezina, Ustia-Molovata, Anenii Noi-Căuşeni-Ştefan Vodă, Coşniţa-Pîrîta, Tîrnova-Baraboi-Rîşcani şi altele", - a menţionat ministerul.

Ursu a specificat că în ultimii ani s-a majorat suma, direcţionată pentru menţinerea drumurilor. În 2007 ea a constituit 185 mil.lei, anul curent - 209 milioane, iar la anul ea va atinge cifra de 450 mil.lei.

Potrivit suselor lui, în ramură va demara procesul comasării direcţiilor de exploatare a drumurilor (DED). Acum în ţară există 39. Se preconizează de a crea 18 mari.

"Celelalte vor fi privatizate, - a spus Ursu. - E necesar de a comasa direcţiile rutiere. Actualmente, unele din ele au doar o maşină de profilat, şi aceasta este defectă. Direcţiile rutiere urmează să creeze o bază de producţie bună pentru a soluţiona sarcini serioase".

"Costul activelor DED este în medie 1 milion de lei, - a spus Ursu. - Un mecanism serios însă costă cel puţin 2 milioane de lei".

Ministrul a comunicat că exploatarea drumurilor se efectuează în bază de tender.

"Dacă DED nu va munci bine, alături va apărea o persoană privată", - a specificat şeful instituţiei.

El a comunicat că acest proces se va desfăşura sub controlul drastic al statului.

"Iniţial specialiştii vor examina dotarea tehnică a firmei, vor controla experienţa lor profesională. O persoană privată ar putea face faţă exploatării unui segment de drum, alta - a două sau trei".

Potrivit spuselor lui Ursu, una din metodele de completare substanţială şi reorganizare a Fondului rutier este sporirea accizelor la combustibil şi lubrifianţi. Deja în 2009 80% din accize vor fi orientate spre exploatarea drumurilor (în prezent - 17 procente).

"Următoarea etapă ar putea fi creşterea accizelor la combustibil şi lubrifianţi. Ele pot fi majorate: pentru o tonă de benzină - pînă la 700 de lei şi pentru o tonă de motorină - pînă la 1200 de lei, - a spus ministrul. - Acum în România accizele constituie 370 euro pentru o tonă de benzină, aproape de trei ori mai mult, iar în Ucraina plătesc accize de două ori mai mult decît la noi".

"Cel ce va merge pentru alimentare de la benzinărie, va plăti cu 40 de bani mai mult pentru motorină şi cu 90 de bani mai mult pentru benzină, - a menţionat Ursu. - Toate aceste investiţii vor fi utilizate pentru menţinerea drumurilor. Aceasta este convenabil şi proprietarilor de mijloace auto - va spori viteza automobilelor pe drumuri bune, se va reduce uzura lor".

"Este necesar să reorganizăm Fondul rutier în aşa mod, ca toţi să ştie că accizele obţinute vor merge doar la menţinerea drumurilor", - a specificat ministrul.

Sursa: Noutati - MoldovaData: 2008-02-13Categorie:AlteleVizite:2191ştirea originală

Imagini:

Imagini nu exista.

Comentarii:

Nu exista

Comentează:

Nume:*
Telefon:
Email:*
Web Site:
Comentariu:*
Validare:*

Note:

1. Cimpul marcat cu * este obligator.
2. Comentariul va fi publicat dupa ce va fi verificat de operator!