Ştiri Imobiliare relevante la HotNews

Aleea Clasicilor la B?l?i

Aleea Clasicilor a fost inaugurată oficial, la Bălţi, sâmbătă, 17 iulie.

Evenimentul a avut loc în prezenţa oficialilor locali şi oamenilor de cultură din Bălţi şi Chişinău, precum a şi a numeroşi orăşeni. Un sobor de preoţi a sfinţit arcul cu coloane, busturile lui Mihai Eminescu, Ion Creangă şi Grigore Vieru.

În cadrul ceremoniei, primarul de Bălţi, Vasili Panciuk, a declarat că inaugurarea Aleii Clasicilor este un eveniment important, „aceasta devenind deja un obiectiv îndrăgit de locuitorii oraşului”.

Prezent la ceremonia de inaugurare a Aleii Clasicilor, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Mihai Cimpoi a spus, între altele, că acest eveniment dă dovadă că „suntem în dialog cu Europa”.

Arhitectul-şef al mai mult

Sursa: HotNewsData: 2010-07-19Categorie:EvenimenteVizite:1690ştirea în cache
Agen?ia imobiliara Nika Imobil

“Cererea la imobilul locativ a căzut până la 30-35 la sută din ofertă şi e firesc ca in aceste condiţii preţurile să scadă”, a declarat pentru IMEDIA Petru Oleinic, directorul general al Agenţiei imobiliare „Nika Imobil”.

Potrivit dlui Oleinic, „cumpărătorii nu sunt gata să vândă apartamentele la preţurile pe care le oferă cumpărătorii, care sunt in aşteptare”. Aceste aşteptări sunt legate, in opinia expertului, de starea de incertitudine in care se află economia in general. „Există o diferenţă mare intre preţul ofertei şi preţul cererii”, menţionează dl Oleinic. „Ceea ce avem pe piaţă sunt tranzacţii impuse de situaţia in care se află vânzătorul”.

Referindu-se in general la situaţia din domeniul construcţiilor, care de mai multe luni se află in criză, directorul general al Agenţiei imobiliare „Nika Imobil mai mult

Sursa: HotNewsData: 2009-06-19Categorie:AnalizeVizite:2163ştirea în cache
Apartamente noi in Chisinau

Preţul locuinţelor pe piaţa secundară au scăzut în medie cu 6,1%, până la 832 euro/metrul pătrat în luna decembrie, relevă date ale Agenţiei imobiliare „Lara”. Numărul vânzărilor de apartamente în capitală a coborât în 2008 cu 60% faţă de anul precedent, potrivit Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru.

Businessexpert.md scrie că la sfârşitul anului 2008 piaţa a intrat într-o zonă de incertitudine, unele proiecte au fost stopate, inclusiv din cauza lipsei de finanţare, cererea de pe piaţă a scăzut. Vânzările de apartamente în casele noi a căror construcţie a fost finalizată s-au redus cu 60-65%, iar la locuinţele aflate în primele etape de construcţie - cu 100%. În a doua jumătate a anului 2008 preţurile au oscilat, iar în decembrie au scăzut cu 55 euro pe metru pătrat, după ce în anii 2001-2008 au crescut de peste 6,5 or mai mult

Sursa: HotNewsData: 2009-02-09Categorie:AnalizeVizite:6696ştirea în cache